Neuroștiința dansului

     În anul 2017, într-un articol științific Hanna Poikonen de la Universitatea Helsinki scrie: ,,În dans, elementele de bază ale omenirii se combină într-un mod natural. Această activitate combină actul creativ, mișcări perfecționate și colaborarea, mai mult decât o face muzica. Mișcarea implică întregul corp, la fel ca și sportul. Studiile privind producerea muzicii și a mișcării arată modul în care creierele a doi oameni devin acordate la aceeași frecvență în timpul cooperării. Acest lucru este evident în modul în care undele cerebrale de joasă frecvență ale participanților devin sincronizate. Sincronizarea creierului permite o colaborare perfectă și este necesară pentru crearea armoniei între muzică și mișcare.”
     În anul 2006, într-un studiu elaborat de Steven Brown, Michael J. Martinez și Lawrence M. Parsons au participat amatori dansatori de tango. Aceștia au efectuat mișcări de dans specifice într-o scanare PET cu muzică, apoi și fără muzică. Brown și colaboratorii au observat că vermisul cerebelului susține antrenarea mișcării la ritmul muzical.